CE ESTE ASIGURAREA DE CREDIT?

Cum vă poate proteja afacerea asigurarea de credit

Asigurarea de credit este o modalitate de a vă proteja afacerea împotriva incapacităţii unui client de a-şi plăti datoriile comerciale.

Această situaţie poate apărea ca urmare a insolvabilităţii clientului sau a neachitării obligaţiilor financiare ale acestuia în perioada de creditare pe care i-aţi acordat-o. Aceste riscuri sunt menţionate ca "riscuri comerciale". În mod standard, protecţia se referă la bunuri sau servicii vândute şi livrate, însă o poliţă poate fi adaptată pentru a acoperi multe alte riscuri, cum ar fi lucrările în curs şi comenzile ferme.

Într-o perioadă în care multe companii din România doresc să își extindă afacerile în afara granițelor şi văd restul lumii ca pe o piaţă din ce în ce mai atractivă, asigurarea de credit este esenţială.

Aceasta permite companiilor care exportă să se protejeze împotriva riscurilor comerciale din alte țări spre care se îndreaptă. Riscurile comerciale nu pot fi întotdeauna previzionate de o companie, cu atât mai puțin în situația în care aceasta nu cunoaște mediul de afaceri, economic și politic al țării respective. 

Asigurarea de credit vă poate oferi acoperire internaţională, nu numai naţională

Fie că vă desfăşuraţi afacerile pe plan intern sau internaţional, asigurarea de credit este văzută ca o cerinţă vitală pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Euler Hermes are soluţii care se potrivesc nevoilor chiar şi celor mai mici dintre acestea, permiţându-le să beneficieze de experienţa noastră pe termen lung cu unele dintre cele mai mari companii multinaţionale din lume.

Asigurarea de credit poate reduce costurile inutile ale creditelor neperformante şi protejează succesul câştigat cu greu, punând piatra de temelie a unei creşteri sigure.

În România, sute de companii mici şi mijlocii precum a dumneavoastră beneficiază de liniştea şi încrederea izvorâte din relaţia strânsă cu Euler Hermes, cel mai mare furnizor de asigurări de credit din România.

Ştiu ce este asigurarea de credit, dar cum funcţionează?

1. În calitate de client al Euler Hermes, vom lucra cu dumneavoastră pentru a stabili limitele de credit (superioare nivelului agreat) pe clienţii dumneavoastră.

Sub acest nivel agreat, nu este nevoie să solicitaţi o limită de credit. Puteți beneficia de expertiza noastră în tranzacţionare, în loc să utilizaţi propriile surse de informaţii despre starea financiară a clientului dumneavoastră.

2. În cazul în care există o întârziere la plată din partea unui client, anunţaţi acest lucru prin serviciul nostru online. Astfel, dacă este cazul, vă putem ajuta să colectaţi datoria.

Este recomandat să ne înștiințați dacă luaţi la cunoştinţă sau primiţi orice informaţii negative în legătură cu un client, conform cărora acesta nu poate fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile financiare în temeiul contractului de vânzare sau de servicii acoperite de poliţă.

3. În cazul apariţiei unei insolvente, ne propunem să plătim cererea dumneavoastră de despăgubire în termen de 30 de zile de la confirmarea daunei. În multe cazuri, plata se face considerabil mai repede.

Procedurile Euler Hermes sunt foarte uşor de utilizat şi sunt concepute pentru a consolida şi spori sistemele dumneavoastră existente de management al creditului comercial.

Cât de accesibilă este asigurarea de credit?

Costul unei poliţe de asigurare de credit este stabilit în funcție de riscul la care este expusă afacerea dumneavoastră şi de valoarea cifrei de afaceri pe care doriţi să o asiguraţi.

Variază, de asemenea, în funcţie de natura clienţilor dumneavoastră şi de localizarea lor, de sectorul de activitate în care operaţi şi de istoricul propriei afaceri în managementul de credit.

Cel mai bun mod de a obţine un răspuns clar şi cuprinzător, în cazul dumneavoastră particular, este să contactaţi Euler Hermes, care are biroul în Bucureşti şi un call center dedicat pentru a vă discuta opţiunile şi a solicita o ofertă personalizată.

Euler Hermes oferă, de asemenea, GRATUIT 3 indicaţii de limită de credit.

Aveţi în vedere, de asemenea, că întrebarea primordială este: Într-o lume foarte nesigură, vă puteţi permite asumarea riscului de a nu fi protejat?

Cât de mult acoperă asigurarea de credit?

În medie, nivelul de despăgubire este de 85%. Dar acest lucru poate varia în funcţie de tipul de poliţă pentru care optaţi sau de cerinţele dumneavoastră specifice. Euler Hermes vă oferă flexibilitatea de a alege împreună protecţia de care aveţi nevoie, la un cost pe care îl veţi găsi acceptabil. Consultanţii noştri profesionişti vă vor ghida prin diferitele opţiuni, astfel încât să luați cea mai bună decizie.

Trebuie să imi asigur toţi clienţii şi întreaga cifră de afaceri?

Majoritatea clienţilor aleg această cale, este cea mai rentabilă, însă acest lucru depinde de dumneavoastră și de riscul pe care sunteți pregătiți să vi-l asumați. Euler Hermes este o companie flexibilă şi poate răspunde la circumstanţele speciale ale oricărei afaceri mici sau mijlocii. V-aţi putea dori să acoperiţi doar anumite pieţe sau expunerea la pierderi excepţional de ridicate. Acest lucru este în regulă, vom adapta o poliţă care să vi se potrivească.

Este asigurarea de credit diferită de informaţiile de credit şi factoring?

Da, este. Şi este important să înţelegeţi cum şi de ce, în ambele cazuri.

Asigurarea de credit de la Euler Hermes livrează opinii profesionale, care sunt susţinute de asigurare. Agenţii de informaţii nu oferă, de obicei, o garanţie pentru a sprijini opiniile lor. Mai mult decât atât, o mare parte din informaţiile adunate de Euler Hermes provine din colectarea proprie a informaţiilor valoroase. Acest lucru face ca, de multe ori, informaţia deţinută să fie mult mai actualizată decît cea existentă în sursele publice, ce poate avea mai mult de 18 luni vechime.

Asigurarea de credit de la Euler Hermes este, de asemenea, diferită de factoring.

În calitate de asigurator de credite nu finanţăm companiile avansând sume de bani pentru creanţe. Cu toate acestea, activităţile noastre pot fi complementare, aşa că este o idee bună sa discutaţi toate opţiunile cu noi.

Cum vă poate proteja afacerea asigurarea de credit

Modalitatea prin care
asigurarea de credit
vă protejează afacerea

  • Vom stabili limite de credit pe clienţii dumneavoastră cu dumneavoastră.
  • În cazul unei întârzieri serioase la plată din partea unui client, dacă este nevoie, vă putem ajuta să colectaţi datoria.
  • În situaţia unei insolvenţe, ne propunem să plătim cererea dumneavoastră de despăgubire în termen de 30 de zile de la confirmarea daunei sau chiar mai devreme.

Aflaţi mai multe despre beneficiile pentru afacerea dumneavoastră.